Opoziţia din alte vremuri. Acum un secol, naţional-liberalii şi conservator-democraţii au părăsit legislativul

Deunăzi, într-un dialog cu unul dintre cunoscuţii noştri istorici, mi s-a replicat că, în comparaţie cu timpurile trecute, România nu mai e condusă de "bărbaţi de stat", capabili de gesturi de "bărbăţie politică", ci de oameni, omuleţi şi omuşori politici. Nu fac politică, aşa că nu am explorat tema în adâncime. Zilele trecute, însă, mi-am adus aminte de vorbele astea când am citit ziarele din mijlocul lui decembrie 1911 şi am văzut că ele se deschid, invariabil, cu ştirea retragerii din Parlament a opoziţiei. Parcă îmi trecuseră mie pe la urechi ceva informaţii ase­mă­nă­toare – măcar la nivel de declaraţii de intenţie – ale opoziţiei de azi... Dar, cum spuneam, nu comentez. Doar spicuiesc din presa timpului de-acum un secol subiecte care să ne dea de gândit celor care trăim azi. Care era contextul? Având o majoritate parlamentară asigurată de şeful de campanie al partidului, Al. Marghiloman (supranumit şi "maestrul farselor electorale"), Partidul Conservator se afla în fruntea ţării. Cel de-al doilea "guvern P.P. Carp" – preşedintele partidului fuse­se desemnat de regele Carol I să formeze consiliul de miniştri – intrase "în pâine" în decembrie 1910. Pe tot parcursul anului 1911, iniţiaseră o serie de legi menite să modernizeze România, unele dintre ele contestate de opoziţie, dar nu într-atât încât să conducă la gestul definitiv al re­tragerii din parlament. Contextul este mult mai complicat. Prezenţa a trei partide puternice îl nemulţumea pe regele Carol I, care era, se ştie, adeptul principiului alternativei la gu­vernare şi al unui parlament în care să intre numai două partide. Acesta ceruse în nenumărate rânduri ca între liderul conservator – P.P. Carp – şi cel conservator-democrat – Take Ionescu – să aibă loc o reconciliere. Ma­io­res­cu, Marghiloman, N. Filipescu şi alţi fruntaşi politici ai epocii sunt, pe rând, consultaţi de rege şi rugaţi să intervină pe lângă cei doi, care iniţial făcuseră parte din acelaşi partid. Niciunul dintre ei nu cedează. Între altele, Take Ionescu cerea dizolvarea Ca­merei şi revizuirea Constituţiei. În loc de o împăcare între cele două facţiuni conservatoare (partidul lui Take Ionescu se desprinsese din cel Conservator), se ajunge la discuţii contradictorii chiar şi în sânul partidului de guvernământ. În acelaşi context, P.P. Carp în­cepe un şir de atacuri la politica na­ţional-liberalilor, conduşi de Ion I.C. Brătianu. Mărul discordiei, sămânţa scandalului şi pretextul gestului decisiv ce se va face pe 16 decembrie 1911 avea să fie însă Legea pentru func­ţi­o­narea societăţii comunale de tramvaie din Bucureşti, care prevedea noile statute ale societăţii, favorabile Primăriei şi în dauna intereselor ac­ţionarilor. Vechile statute fuseseră re­gle­mentate de liberali, în 1909. În cursul anului 1911, presa fusese, de alt­fel, foarte atentă la procesul mo­nopolului asupra societăţii comunale de tramvaie, proces care se apropia de final şi care promitea să dea dreptate acţionarilor. Carpiştii, neaşteptând soluţionarea cauzei, vor să impună o lege, pentru a preveni un rezultat defavorabil ideilor lor. Ce s-a întâmplat în ziua de 16 decembrie 1911?

În chiar ziua în care, în Parlament, urma să se voteze Legea Tramvaielor, cele două camere legislative sunt zguduite din temelii. Liderii opoziţiei – Take Ionescu (şeful Partidului Conservator Democrat) şi Ion I.C. Brătianu (preşedintele Partidului Naţional Liberal) – au prezentat în Cameră, respectiv în Senat, acelaşi text de protest, prin care anunţau demisia deputaţilor şi senatorilor membri ai celor două partide. "(...) Pe lângă violenţele şi corupţia din alegeri, care au dat actualului guvern caracterul unei stăpâniri de fapt, pe lângă fărădelegile şi abuzurile de pu­tere, guvernul, prin declaraţiunile şi faptele sale din urmă sapă însăşi temeliile organizaţiunii noastre de stat, aşa cum au fost aşezate prin Constituţiune. Uzurparea prerogativelor puterii judecătoreşti prin legea adusă ieri Adunării deputaţilor, care răpeşte de la tribunale o judecată în curs şi pretinde să o curme prin voturile unor majorităţi politice, nesocoteşte principiul separaţiunii puterilor şi desfiinţează neatârnarea puterii judecătoreşti; principiu şi neatârnare care sunt garanţie de căpetenie a drepturilor fiecăruia şi stavilă în contra anarhiei. (...)" Asta s-a întâmplat în Cameră, la ora 2 şi 15 minute, şi în Senat la ora 2 şi 40 de minute. La Cameră, răspunsul îl dă chiar P.P. Carp: "Dumnealor părăsesc Camera ca să transporte lupta aiurea. Pe principii se fac revoluţiuni, pe afaceri nu!". Răspunsul cel mai clar este însă continuarea activităţi Camerei şi votarea în unanimitate (a celor rămaşi) a Legii Tramvaielor.

Cele două partide din opoziţie nu îşi opresc demersurile aici. Ei se întrunesc în "campanie extraparlamentară", convoacă pe 8 ianuarie 1912 un miting al delegaţiilor din toată ţara (care se încheie inclusiv cu incidente de stradă şi devastarea sediului partidului de guvernământ), susţin în continuare procesul în justiţie, pe "afacerea tramvaielor" şi primesc, până la urmă, satisfacţie, căci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că legea conservatorilor este neconstituţională. P.P. Carp îşi dă demisia în martie 1912, dar rămâne şeful partidului. Criza politică nu se încheie însă aici, ea traversează aproape tot anul 1912. Regele voia un guvern conservator, cu Titu Maiorescu în frunte şi Take Ionescu şi alţi conservator-democraţi pe banca ministerială, însă negocierile sunt greu de dus. În toamnă, izbucnirea războiului din Balcani aduce puţină pace între conservatorii din ambele partide. O dată cu intrarea lui Take Ionescu în cel de al doilea "guvern Maiorescu", brătienii rămân singuri în opoziţie. Liberalii revin la putere în 1914, conducând două din cele trei guverne "din vremea marelui război" şi, apoi, primul guvern al României Mari. Poziţia opoziţiei Take Ionescu, liderul conservator-democraţilor, avea să declare în exclusivitate pentru ziarul Universul: "Orice ar fi făcut guvernul în chestia tramvaielor, opoziţia nu s-ar fi retras din Parlament, dovadă că anularea statutelor datează din iulie şi Opoziţia nu s-a gândit să se retragă. Dar legea propusă de guvern violează în aşa chip toate principiile de căpetenie din Constituţie, încât era imposibil opoziţiei să facă altceva decât ceea ce a făcut. (…) Principiul că nimeni nu poate fi expropriat decât în cazurile prevăzute de opoziţie şi principiul că nimeni nu poate fi sustras de la ju­de­că­torii ce-i dă legea (art. 14 din constituţie). Farsa din ultimul articol al legii, care spune că nu închide recursul la tribunale, dă legii un caracter de ipocrizie care o face şi mai odioasă. Într-adevăr, chestia supusă judecăţii tribunalului Ilfov, este dacă statutele sunt sau nu conforme cu legea. (…) Or legea creând pentru societate alte statute decât cele pe baza cărora acţionarul a subscris, legea schimbă contractul şi împiedică astfel ca justiţia să se pronunţe asupra chestiei principale: statutele sunt sau nu conforme cu legea, şi dacă vreo dispoziţie din ele nu ar fi conformă, care e consecinţa? Cade acea consecinţă sau însăşi societatea devine ilegală şi nulă." Cu privire la consecinţele gestului opoziţiei, el mai spune: "Nu vă puteţi închipui că două partide ca cel conservator-democrat şi cel naţional-liberal au recurs la acest mijloc neobicinuit fără ca să-şi dea seama de tot ce au făcut pentru ca să readucă Statul nostru la starea de Stat de drept. Nici d. Brătianu nici eu nu suntem copii şi nici dovadă de uşurinţă nu am dat până acum. Ne dăm perfect seama de actul nostru şi toată lumea poate să fie sigură că este aici o acţiune de bărbaţi politici, iar nu de supărare trecătoare." (T. Cireş) Răspunsul lui T. Maiorescu, la Senat "Guvernul nu poate decât să-şi exprime părerea de rău în faţa atitudinii pe care a crezut de cuviinţă s-o ia opoziţiunea – nu ştiu cum s-o numesc? – opoziţie coalizată, opoziţie unită, paralelă... (…) Deşi după definiţie paralele sunt liniile care nu se întâlnesc niciodată. Decât aici opoziţia se întâlneşte cel puţin de câte ori este vorba de un act negativ, de a nu lua parte la dezbaterea Adresei, de a nu lua par­te la lucrările Paramentului. Argumentele pe care şi-a sprijinit onor d. Brătianu acest act în numele opoziţiei paralele vor fi spulberate în decursul dez­ba­te­ri­­lor la Cameră şi în Senat, a chiar legii care a fost luată de pre­text pentru acest act negativ (...)." Publicat în Jurnalul Naţional din 16 decembrie 2011